Umbra lui Radu la Palatul Victoria!

Vântul adie nehotărât iar soarele îi mângâie chipul brăzdat de timp, în timp ce ochii privesc concentrați la drum. Pedalează deja de o oră, îndepărtându-se de orașul îmbâcsit cu voluptatea unui alergător de cursă lungă. În fața lui se așterne veșnicia.

Oamenii obișnuiți sunt prinși în malaxorul vieții de zi cu zi. Înghesuiți prin birouri, stresați, încearcă să ducă la capăt încă o zi infernală, cu gândul la salariul ce vine abia la sfârșitul lunii. Sunt vremuri grele. Nici nu mai contează unde lucrezi și ce faci. Important e să ai un loc de muncă. Să ai ce pune pe masă, de mâncare.

“Pfff, ce papagali”, își zise Radu Preda în barbă. “Profanii ăștia n-au înțeles nimic din viața asta. Își merită soarta”, scrâsni printre dinți, după care scuipă disprețuitor.

El, camelonul desăvârșit, bărbatul cu coloana de contorsionist trecuse prin momente dificile în viața asta. Dar, n-au reușit să-l doboare. Nimeni nu știe cum făcut, dar a căzut tot timpul în picioare.

După ani de zile în care s-a aflat în simbria lui Voiculescu, în poziție de redactor-șef la Săptămâna Financiară, Radu a plecat în 2012 pe poziția de director general al Giga TV, televiziune ce aparținea cunoscutului om de sport și politică dâmbovițeană, apropiat al Elenei Udrea și al lui Băsescu, Gheorghe “Pinalti” Ștefan.

Dar, cum viața ne surprinde întotdeauna, iată-l astăzi, consilier la cancelaria primului-ministru Victor Viorel Ponta. Adus acolo de cea mai prolifică și fertilă parlamentară: Gabriela Vrânceanu Firea. Continue reading

Mass-media și politica memoriei

Cel mai mare dușman al acestui popor a fost și rămâne incredibila lui capacitate de banalizare a răului. De sute de ani deja, românii adoptă anormalul distructiv cu o inconștiență năucitoare și o lejeritate ieșită din comun. Sursa transformării răului într-un firesc ușor iritant stă într-un egoism feroce și în granițele înghesuite ale zonei de confort. Odată ce confortul este atins, cu un efort minim, prin prisma pretenților reduse foarte des la nivelul animalic, răul se transformă într-un bâzâit enervant, dar nicidecum într-o povară apăsătoare care să tulbure liniștea sufletească, să nască puternice senzații de revoltă sau sentimente de frustrare. “Înfiorătorul” se transformă într-un molatec “cam urât”, “revolta” în “mă cam enervează”, “hoția” într-un apreciativ “s-a descurcat”, “înșelătoria” într-un laudativ “l-a făcut pe fraier”.

Gândiți-vă la senzația de indiferență resimțită de cei mai mulți dintre români atunci când aud că un primar a fost arestat. În cel mai fericit caz, curiozitatea merge în direcția aflării circumstanțelor în care a fost prins. Afirmația că un primar fură este de un firesc teribil. Cea mai des întâlnită este următoarea poziționare: “Probabil că a exagerat, de l-au prins. Trebuia să mai facă și el ceva pentru oameni, nu să tragă doar pentru el”. Nu furtul e condamnat, ci “cantitatea” de furăciune.

Consider că rolul de solist în accentuarea acestei stări de fapt l-a jucat în ultimii 25 de ani mass-media din România. Prin modul în care formatorii de opinie s-au raportat la răul din societatea românească, au reușit într-un timp relativ scurt să îmbrace tot ce era mai rău și mai urât în hainele normalității. Invitarea politicienilor condamnați în studiourile tv, pe post de experți, de cunoscători, de “explicăreți” ai evenimentelor la zi n-au făcut decât să spună cu subiect și predicat că ceea ce au făcut nu este impardonabil. Detașarea cu care Miron Cozma ne povestește despre viața în pușcărie, la televizor, șterge ultima tușă a tabloului de neuitat al minerilor care zdrobeau trupuri de barbați și femei laolaltă, vinovați pentru că ființează fără voia lui Ion Iliescu. Și, ca o flegmă aruncată direct pe memoria acelor victime, într-un cor scabros, jurnaliștii români îl gratulau pe Iliescu cu apelativul de cel mai experimentat om politic. Au șters tot: sânge, lacrimi, violență, urât. Totul a fost și este șters. Continue reading

Manual de instrucțiuni pentru talibani!

Ultima postare de pe Facebook a dat startul unor mesaje private în care am fost făcut în fel și chip, amenințat cu ruperea mandibulei, picioarelor sau mâinilor. Motiv pentru care mă felicit încă o dată că am ales să scriu pe Facebook sub pseudonim. Babuinilor le urez călătorie ușoară înspre grota de unde s-au târât. Cetățeni de dreapta ce sunteți, în care România își pune speranța să iasă la lumină!

Revenind la ceilalți extremiști. La cei care mi-au spus că arunc cu noroi, că fac acuzații nefondate (am recitit de 3 ori postare, nu găsesc acuzația), care își fac chip cioplit din jumătăți de măsură, le transmit un scurt ghid de citire al textelor mele, dacă aleg să le citească. Dacă sunt deranjați, există “telecomanda”. Nu câștig bani din trafic. Nu mă interesează persoanele care nu pot judeca cu mintea din dotare și își construiesc mici Dumnezei, de care n-ai voie să te atingi.

  1. Consider că Hotnews este cel mai mic rău, de departe.
  2. De asemenea, consider că răului i se opune doar binele, și nu răul cel mai mic. Continue reading

Analiză: Câte știri copiază jurnaliștii de la Hotnews într-o singură zi?

Ce-ar fi dacă am renunța pentru o vreme la discuțiile despre conținutul quality din presa românească? Să uităm o clipă de trădarea celor care, cu mândrie, se autointitulează străjerii interesului public. Să nu mai vorbim de manifestările mizerabile de la Antene sau RTV, sau despre fariseismul jurnaliștilor de dreapta care sprijină un actor politic, convinși fiind că binele lor este și binele populației. Haideți să uităm de Tăpălagă și Gâdea. Să-i lăsăm să-și servească favoritul și stăpânul.

Vă propun să aruncăm o scurtă privire asupra modului în care jurnaliștii unuia dintre cele mai apreciate site-uri de știri își fac meseria. Să vedem ce înseamnă să fii jurnalist la Hotnews, în toamna lui 2014.

Miercuri, 17.09.2014, echipa de “jurnaliști” de la Hotnews a publicat 131 articole, între orele 0:07 și 23.42.

Dintre acestea, doar 4 (patru) sunt articole proprii cu valoare de știre. Continue reading

Gurane, să te pup pe suflet!

După Poptamas, Mândruță și Naumovici, încă un deținător al Adevărului își face o sectă. Moise Guran. E adevărat că, fară cunoștințe economice, poți fi impresionat de privirea și vocea, oarecum blândă, a unui plăvan în costum. Pot înțelege faptul că orice țăran își vede băiatul în el. La fel cum pot înțelege sentimentul de duioșenie pe care îl au gospodinele când se gândesc ce ginere ar fi vlăjganul.

Inidividul e un balon de săpun. Spune numai banalități pe ton de sindicalist. Atât și nimic mai mult. Varianta conform căreia explică pe înțelesul tuturor chestiunile economice este adevărată doar în cazul în care n-ai mai avut chef să te duci și la liceu. Nu mai zic că, la previziuni, sfidează regulile statisticii. N-ai cum să ratezi atât de multe, nici dacă alegi la întâmplare. Iar, unele chestiuni elementare îi sunt complet străine. E ciudat rău de tot.

Mi-am pierdut timpul și am citit niște texte de pe biziday.ro. Am ales la întâmplare anul 2012. V-am făcut doar o scurtă selecție ca să înțelegeți ce țeapă e omul acesta. Multiplicați-le și o să aveți întregul tablou, adevărata viteză a ritmului în care mediocritatea acaparează România, pe toate planurile.

20.12.2012 – “Este posibil să vedem în 2013 euro și la 4,4 lei, dar eu cred că mai sigur o să-l vedem peste 4,6 lei.”

E inutil să vă spun că nu a ajuns niciodată la 4,6 și că, doar de câteva ori, a sărit de 4,5

Continue reading

Blogărim și noi ceva?

În sfârșit, am finalizat operațiunea de copiere pe blog a textelor scrise pe Facebook. Acum, având două fronturi de luptă operaționale, declar deschis războiul total împotriva modului în care ființează industria mass-media din România.

Textele nu au fost puse în ordinea postării lor pe Facebook. Ci, aleatoriu. De aceea, la sfârșitul fiecăruia, am precizat data publicării pe Facebook.

Am ales să public aici doar o parte din ce voi scrie și pe Facebook. Mai exact, doar acele texte legate exclusiv de mass-media. Fără glumițe, politică sau alte teme la zi. Pentru acelea, mă puteți urmări pe Facebook. Continue reading

Așa, și?

  1. Responsabilitatea jurnaliștilor față de societate este o povară uriașă. Norocul celor mai mulți dintre jurnaliști este că, pentru ei, presa nu reprezintă altceva decât un loc de muncă. Spre deosebire de alt loc de muncă, legitimația de jurnalist le oferă accesul gratuit în Casa Poporului și numerele de telefon ale politicienilor sau vedetelor.
  2. Cultura organizațională din instituțiile de presă a transformat publicul într-un personaj abstract. Continue reading