Blogărim și noi ceva?

În sfârșit, am finalizat operațiunea de copiere pe blog a textelor scrise pe Facebook. Acum, având două fronturi de luptă operaționale, declar deschis războiul total împotriva modului în care ființează industria mass-media din România.

Textele nu au fost puse în ordinea postării lor pe Facebook. Ci, aleatoriu. De aceea, la sfârșitul fiecăruia, am precizat data publicării pe Facebook.

Am ales să public aici doar o parte din ce voi scrie și pe Facebook. Mai exact, doar acele texte legate exclusiv de mass-media. Fără glumițe, politică sau alte teme la zi. Pentru acelea, mă puteți urmări pe Facebook. Continue reading

Așa, și?

  1. Responsabilitatea jurnaliștilor față de societate este o povară uriașă. Norocul celor mai mulți dintre jurnaliști este că, pentru ei, presa nu reprezintă altceva decât un loc de muncă. Spre deosebire de alt loc de muncă, legitimația de jurnalist le oferă accesul gratuit în Casa Poporului și numerele de telefon ale politicienilor sau vedetelor.
  2. Cultura organizațională din instituțiile de presă a transformat publicul într-un personaj abstract. Continue reading

Binele meu vs binele tău, departe de binele nostru

Animozitățile dintre jurnaliști, ce ajung uneori până în stadiul de ură profundă, pleacă de cele mai multe ori de la poziționarea în tabere adverse. Se mai întâmplă câteodată să fie la mijloc un amantlâc sau o luptă mai veche pentru vreo funcție, dar aceste situații nu sunt majoritare. Întrebați jurnaliștii de la Antene sau RTV și o să vă spună că ei sunt de partea binelui.

Ceilalți au făcut scut în fața diavolului, nu ei. Mergeți apoi la B1 sau Hotnews și o să primiți același răspuns. Dacă ar fi să pleci de la premisa că niciunul nu minte, intrăm într-o buclă de fractură logică. Și, adevărul e că niciunul nu minte. Ei chiar cred că luptă împotriva răului. Doar că, pentru fiecare, răul are alt chip și alt nume. Credeți vreo secundă că Tăpălagă nu crede sincer în Băsescu? Vă spun eu că, până de curând, l-a văzut ca pe Isus Hristos. Nu ca pe Dumnezeu, ci ca pe Hristos Mântuitorul, care a venit să salveze neamul românesc. La câțiva kilometri, mai spre nord, credeți că Gâdea nu este 100% sincer când spune că luptă împotriva diavolului, întruchipat de același Traian Băsescu? Este chiar 1000% sincer. Continue reading

Selecția știrilor, agenda setting sau spargem niște semințe și ne uităm la meci?

Ok. Am înțeles. E pui de comunist. A organizat un 23 August de proporții faraonice. Ceaușescu e mic copil. E incredibil. Revoltător. A dat bani oamenilor ca să vină. I-a adus cu autocare. A blocat traficul.

Dar, eu tot nu văd știrea. Adică o văd, dar nu înțeleg și nu sunt de acord cu nivelul și cantitatea de atenție acordată acestei știri. Plus că, din punct de vedere al eficienței comunicării, nu se întâmplă mai nimic dacă online-ul urlă 12 ore pe această temă. Din contră, chiar îl ajută. Pentru că:

1. Indecișii, nehotărâții, leneșii nu au de ales între Ponta și altcineva, ca să fie convinși de “gura lumii” că ăsta chiar nu merită. Cel mult sunt scârbiți de ce văd și devin mai convinși că nu are rost să se implice, atât timp cât Ponta pare atât de puternic de umple stadioane. Nu îi convinge nimeni că, dacă nu ies la vot, reînvie Ceaușescu. Nu cu asta îi convingi. A făcut nea Viorel de toate: plagiate, ordonanțe penale, abuzuri. Și, dreapta tot se chinuie să scoate electorii la vot. O adunare din asta nu le trezește spaime abisale, suficient de răscolitoare cât să gândească: “Vai de mine, trebuie să ies la vot. Că, dacă nu, uite cine vine la Cotroceni.” Continue reading

Anunț de angajare: Adevărul și Realitatea caută patroni!  (bonus: povestea plecării lui Șova de la Ministerul Transporturilor)

Gușă și Burci își joacă ultima carte în presă, la aceste alegeri. Întâlnirea de ieri, dintre politicienii de pe dreapta și câțiva patroni și jurnaliști “cu greutate”, se înscrie în strategia pe care o parte politică a dreptei și o parte a mass-media încearcă să o pună la punct, pentru a-l împiedica pe Ponta să ajungă la Cotroceni.

Realitatea și Adevărul sunt în insolvență. Gușă și Burci sunt disperați. Burci bagă banii din Graffiti în Adevărul, Prima și Realitatea. Asta nu poate ține la nesfârșit din două motive: sunt mulți bani de băgat într-un moft (pentru că e doar un moft al lui baby-broker) iar Burci este un om de afaceri. Mofturile vin și pleacă.

Burci și Niro au întors armele iar acest lucru a deranjat foarte rău. Încă este neclar pentru mulți motivul pentru care Burci a decis să nu parieze pe cartea care, momentan, pare cea câștigătoare: Ponta. O bănuială ar exista: Ponta nu a percutat în modul așteptat de mafia și sponsorii PSD. Vezi deal-ul cu Băsescu (cu DNA și procurorul general) plus că, să nu uităm, Burci e în vizorul DNA iar Niro stă cu direcția Antifaudă la ușă. Continue reading

Evanghelia după Turcescu!

Nu vă faceți iluzii! Transmiterea în prime time a celei de-a cincea Evanghelii nu va schimba nimic fundamental în presă, în modul în care aceasta se raportează la public sau în ce privește raportarea jurnaliștilor la profesie.

Se vor schimba probabil niște raporturi de putere în cadrul serviciilor, între servicii sau între servicii și factorul politic. Dar, în mass-media, lucrurile se vor modifica mai puțin decât s-au schimbat în politică după arestarea lui Adrian Năstase. Adică 0 modificări structurale. Raționamentul se bazează pe următoarele premise:

1. Memoria românilor este scurtă. Fapt dovedit în zeci de situații. Totul e acceptabil cât timp ei se descurcă. Să aibă și ei de-o Ikea sau de-o Sfânta Maria, în pădure la Băneasa.

2. Politicienii le-au făcut românilor lucruri mult mai grave, iar aceștia au aceeași atitudine. Dacă nu ieși tu în stradă când îți bagă mâna în buzunar sau când te aleargă gândacii prin spitale, de ce să ieși când afli că Turcescu are onoarea unui bișnițar din anii ’90? Continue reading

Mizerie, numele tău e B1!

După condamnarea României la CEDO, pentru mineriada comandată de Iliescu și livrată de Miron Cozma, televiziunile și ziarele au decis să trateze acest subiect cu interesul acordat unui meci din divizia a 3-a, din Albania. Dar, disprețul față de public, față de principii, față de victimele mineriadei este atât de mare la B1, încât nesimțiți ăștia ordinari continuă să-i solicite expertiza lui Miron Cozma. Nu numai că au expediat subiectul cu o lejeritate absolut înfiorătoare, dar acești găunoși mizerabli ni-l arată pe călăul ăsta ordinar ca pe un expert. Expert în pușcării și legislația pentru deținuți. Și, nu de acum. De foarte mult timp. Repet, de la RTV și Antene, oamenii normali nu așteaptă nimic. Dar, de la voi, apărătorii statului de drept, protectorii drepturilor cetățenior, jurnaliștilor de dreapta ce sunteți, se așteaptă altceva. cozma b1

Băi, penibililor, v-a trecut prin creierul ăla incert că, printre telespectatorii voștri, se găsesc persoane agresate în acel mod oribil, de brutele lui Cozma, la ordinul lui Cozma? Realizați ce sentiment de frustrare, de durere, de neputință le treziți acelor oameni? Continue reading