Fariseii traumatizați și Dorel cel guvernamental!

După ce au încurajat și promovat limbajul de cartier și atacurile la persoană, pentru a hrăni foamea de senzațional a unui popor mâncător de semințe, fariseii din presă se declară oripilați de limbajul oficialilor.

Marii noștri editorialiști și-au pus semnătura pe texte pline de invective iar marii noștri moderatori tăceau mâlc când invitații se porcăiau prin studiouri, aruncând din vârful buzelor un timid: “Vă rog să nu vorbiți așa”, sperând să nu-i asculte nimeni iar cearta să ajungă la cote paroxistice și suburbane. Pentru ca, dimineața, să răsfoiască febril audiențele să vadă câte puncte de rating au făcut avalanșele de jigniri și mitocănii.

Acum, după ce au cultivat jegul logoreic, sar ca arși când un oficial își dă dovada incompetenței și mârlăniei. Acești farisei au devenit peste noapte apărătorii bunului simț și al eleganței în vorbire. Brusc, etica și morala le țâșnește din taste și din gurile pline, altădată, de venin și murdărie.

Limbajul acestui monument de mediocritate agresivă, ajuns în stil mioritic într-o funcție înaltă, trebuie sancționat, pus sub reflector și arătat cu degetul, condamnat și înfierat. Dar nu de către cei care au nășit, cu voluptate și mândrie, acest gen de limbaj și comportament. Ci, de către cei care se simt cu adevărat violentați de un astfel de limbaj. De adevăratele victime ale prostului gust, și nu de către promotorii acestui flagel.

Adevărul este că, în adâncul sufletului lor, 99% dintre jurnaliști de-abia așteaptă se se întâmple așa ceva. Jurnaliștii români sunt niște hiene care îmbracă penajul lebedelor neprihănite, făcând astfel dovada murdăriei interioare în formă pură. Astăzi, își expun ipocrizia fără nici cea mai mică urmă de rușine, întrupând cu lejeritate personajul ticălosului scârbit de alt ticălos. Public, sunt oripilați și șocați de acest Dorel guvernamental. În spatele camerelor, însă, jubilează în tip ce dau refresh la pagina acestuia de Facebook, în speranța că Dorel a comis-o din nou.

Lipsa totală de asumare a responabilității, însoțită de fățărnicia caracteristică unei curve dezgustată de filmele porno, ne demonstrează încă o dată că mass-media nu a contribuit și nu va contribui, în viitorul apropiat, la procesul de igienizare morală și sufletească a românilor.

Mai e ceva de spus?

Miorița știe!

(publicat pe Facebook în 18.08.2014)

Advertisements

Comentează aici

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s